În sens material, Sfânta Cruce este obiectul pe care S-a răstignit Mântuitorul Iisus Hristos și semnul văzut cu care se însemnează creștinii, mărturisindu-și totodată credința în Sfânta Treime.
Sensul spiritual al Sfintei Cruci ne duce cu gândul la greutățile și suferințele pe care creștinul trebuie să le îndure în viață pentru a se uni cu Hristos.
Prin aspectul său soteriologic, Crucea este îndreptarea noastră prin împăcarea lumii cu Dumnezeu, făcută de Hristos prin jertfa Sa.
Prin aspectul ecleziologic, Crucea stă la temelia credinței și a Bisericii:
Precum Eva a ieșit din coasta lui Adam, așa și noi am ieșit din coasta lui Hristos, astfel că, pe când murea Hristos pe Cruce, s-a născut Biserica din coasta Lui.
Sfântul Ioan Gură de Aur
Prin semnificația ei eshatologică, Crucea este “semnul Fiului Omului” care va precede venirea lui Hristos a doua oară în lume, pe norii cerului, cu putere și slavă, spre a judeca făptura.
Vrednicia de cinstire a Sfintei Cruci a fost confirmată de Sinodul al VII-lea Ecumenic, unde alături de moaște și de icoane s-a hotărât:
Chipul cinstitei și de viață făcătoarei Cruci să se pună în sfintele biserici ale lui Dumnezeu, pe vasele și pe veșmintele sfinte, pe pereți și pe scânduri, în case și la drum.
Sfânta Cruce este altarul jertfei lui Hristos și al mântuirii noastre și semnul biruinței care ne însoțește viața de la naștere și până la moarte.
