Tag Archives: Steaua

Din urba mea!

În trafic am dat peste autocarul echipei Steaua Bucureşti şi m-am chinuit să-l zăresc pe Bănel prin geamurile fumurii, dar nimic, jur.

Poate pentru că treceam de pe o banda pe alta fără să mă asigur şi fiind cu ochii la autocar şi la maşina jandarmeriei, am trecut aproape, relativ aproape, pe lângă un pieton ce era angajat în trecerea străzii pe zebră şi care a spus:

- Paştele …

Continuarea mi-a scăpat pentru că mă grăbeam, dar tind să cred că a spus “Paşte fericit” sau poate “Paştele dvs. să fie plin de lumină şi înţelepciune”, nu? Are logică ce zic? Păi după şapte (7) săptămâni de post, refuz să cred că cineva în Sâmbăta mare ar înjura de cele sfinte!

În spatele autocarului era şi o maşină de teren cu număr de Bucureşti, dar nu era nea Gigi în ea, ci doi rubensieni. Îmi pare rău de tot, asta mai ales că ştiu Crezul şi mi-ar fi prins bine 2000$!

Read full story Comments { 7 }

pac-pac la zero

Antrenorul Stelei a venit dărâmat la conferinţa de presă, unde printre alte declaraţii a făcut şi una surprinzătoare.

“Ovidiu Petre şi Parpas s-au descurcat OK”, a spus Stoichiţă, după care a explicat şi de ce a decis în minutul 47 să-l treacă pe primul mijlocaş: “Am fost obligat să schimb pentru că la mijloc nu mergea treaba”.

Read full story Comments { 2 }

Aroganţa lui George Becali!

Gigi Becali a vorbit despre câteva subiecte ce ţin de echipa din Ghencea, printre care trimiterea lui Eugen Baciu la echipa a doua şi despre escapada lui Juan Carlos Toja, care a fost surprins într-un club după jocul cu Ceahlăul.

  • despre evoluţia Stelei în prima etapă a returului: “Mi-a plăcut Steaua  în prima etapă. A fost ucigătoare!” – asta-i clar, o arată şi scorul!
  • despre Eugen Baciu: “L-am trimis la echipa a doua pe Baciu. Va fi sacrificat pentru că noi ne-am împăcat cu suporterii. Gestul lui a venit într-un moment cînd nu trebuia!” (n.r. degetul mijlociu arătat galeriei steliste)
  • despre Juan Carlos Toja: “Şi dacă Toja a stat până la patru în club care e problema? A stat  şi el mult în cantonament. L-a găsit cu un bărbat în pat, cu droguri, cu sibutramina în nas sau în gură?

Read full story Comments { 7 }

Mesajul în armâneashti, al galeriei Steaua, pentru Gigi Becali!

mesaj-pentru-gigi-in-armaneasti

(click pentru mărire)

P.S. Pentru traducere dăm premiu! :D

Read full story Comments { 13 }