Tag Archives: papa

Games of Thrones – Vatican style

La Vatican este o luptă surdă de putere. Membrii administraţiei de la Vatican, sub îndrumarea Papei Benedict al XVI-lea, încearcă să determine plecarea cardinalului secretar de stat (numărul doi în ierarhia Vaticanului), Tarcisio Bertone. Papa l-ar prefera pe cardinalul de Milano, Angelo Scola.

Cum echipa, recte metodă, câștigătoare nu se schimba niciodată, cotidianul italian Il Fatto Quotidiano a publicat vineri un document secret în limba germană, potrivit căruia Papa Benedict al XVI-lea va fi asasinat în următoarele luni.

Firește, documentul nu precizează care ar fi participanţii la un eventual complot, iar purtătorul de cuvânt al Sfântului Scaun, care recunoște documentul, spune că el “conţine consideraţii exagerate”. Dar suficiente pentru a discredita pe cineva, și bănuim noi pe cine, chiar și în cazul unui accident banal suferit de Papa Benedict. Să nu ignorăm faptul că a ajuns la vârsta de 85 de ani și ne putem aștepta ca oricând să se ducă la Domnul.

Într-un viitor, mai apropiat sau mai îndepărtat, știm cine nu va fi ales papă chiar și din considerente de PR. Cine a spus că scaunul de la Vatican, uneori, nu se lasă moștenire? Oare a trecut așa mult și nu ne mai amintim de Papa Alexandru al VI-lea?

Era să uit partea cea mai simpatică. Cică acest document ar fi fost accesibil doar Papei şi câtorva colaboratori apropiaţi ai acestuia, dar cu toate astea el a apărut în presă. Păi da!

Read full story Comments { 0 }

Inside the Vatican’s pornographic bathroom

Rumors that the Vatican is filled with perverse artworks are as old as the palace itself. Most of the stories are fabrications. But one is not: In 1516, the Renaissance master Raphael decorated a bathroom within the Papal Apartments with erotic frescos. Today, the wicked gallery is called the Stufetta della Bibbiena, the “small heated room of Cardinal Bibbiena”, after the worldly official who commissioned the work. It was, of course, a different era, when Bibbiena, like most papal officials, was a patron of the arts more than a servant of God. He was also the author of risqué plays and an erudite man-about-town. Like his peers, Bibbiena was entranced by the ribald pagan imagery that was being unearthed in Imperial Roman ruins. He asked his friend Raphael to decorate his lodgings in the fashionable classical style, complete with naked nymphs being spied upon by lusting satyrs, with no anatomical detail hidden.

Subsequent residents of the Vatican Palace were unimpressed. The Stufetta has been defaced, whitewashed over, and even turned into a kitchen before a Catholic art expert rediscovered it in the mid-19th century. But access remained limited, to say the least—largely because, after 1870, this section of the palace was turned into the pope’s own residence, and Cardinal Bibbiena’s ancient bedroom was used for official diplomatic meetings with visiting heads of state. Stories of the restored bathroom filtered out amongst the cognoscenti, but only the rarest visitor was permitted a viewing.

More on http://www.slate.com/

Read full story Comments { 0 }

Umanizarea animalelor

Plecând de la ciudățenia numită “animal de companie” am produs colajul – text de mai jos. 

Îmi este puterea de înțelegere de ce ar ține cineva, spre exemplu, un câine, o pisică sau oricare alt animal în casă, atunci când este foarte clar că locul lui este afară. Mai mult, li se dau nume și îi îmbracă …

Proprietarii îşi percep animalele, în particular câinii şi pisicile, ca adevăraţi tovarăşi de viaţă ai lor şi doresc să le acorde la fel de multă grijă ca şi partenerului sau copilului lor.

Înfricosător e că în pregătirile pentru Valentine’s Day din acest an, un sondaj de opinie a dezvăluit faptul că aproximativ o cincime dintre adulţi ar fi preferat să sărbătorească acea zi cu animalul lor de companie mai degrabă decât cu partenerul lor. Sondajul de opinie a intervievat 24.000 de persoane din 23 de ţări.

Animalele nu sunt persoane!

Margaret Somerville, director al Centrului pentru Medicină, Etică şi Legislaţie de la Universitatea McGill, Canada, a comentat cu privire la umanizarea animalelor de companie într-un articol.

Ea a susţinut că trebuie să continuăm să afirmăm că toate fiinţele umane sunt persoane şi că doar fiinţele umane sunt persoane. A menţine restrânsă categoria de persoane la fiinţele umane este un mod prin care putem promova un mai mare respect pentru viaţa umană.

Cu alte cuvinte, dacă animalele devin persoane, persoanele umane devin animale.

Contradicţia scoasă în evidenţă de Somerville dintre pierderea respectului pentru viaţa umană şi în acelaşi timp plasarea animalelor pe un fel de nivel cvasi-uman are o dimensiune teologică fundamentală.

Așa îl uităm pe Dumnezeu!

Papa Benedict al XVI-lea s-a referit pe scurt la aceasta în timp ce analiza Psalmul 143

“Doamne, ce este omul că Te-ai făcut cunoscut lui?” [...] Este o mare fericire pentru oameni să îşi cunoască Creatorul. În acest lucru ne deosebim de fiarele sălbatice şi de alte animale, deoarece noi ştim că avem un Creator, în timp ce ele nu ştiu.

Merită să ne gândim puţin la aceste cuvinte ale lui Origene, care vede diferenţa fundamentală dintre fiinţele umane şi animale în faptul că omul este capabil să îl recunoască pe Dumnezeu, Creatorul lui, că omul este capabil de adevăr, capabil de o cunoaştere care devine relaţie, prietenie.

Într-adevăr, una dintre realităţile majore din societatea contemporană o constituie faptul că pierzându-l din vedere pe Dumnezeu, se ajunge la o mentalitate care pierde de asemenea din vedere demnitatea persoanei umane. Aşadar, există o legătură între lipsa de respect pentru viaţa umană, tot mai mult văzută dintr-o perspectivă utilitaristă, şi umanizarea animalelor. Un pas în plus în reîntoarcerea la o cultură păgână.

Read full story Comments { 28 }

Vatican seeks to win back the West!

Never had a Catholic missionary knocking on your door? That could soon change. Pope Benedict XVI, lamenting “the eclipse of a sense of God” in Europe and North America, has launched plans to “re-evangelize” the West. The newly created Pontifical Council for New Evangelization will aim to reinvigorate Catholicism in wealthy countries, the pontiff says.

The new body will be active in countries suffering from ” a progressive secularisation of society,” Benedict said. Vatican-watchers expect an Italian archbishop to be named as head of the council. Catholic congregations in the West have plummeted in recent years as followers revolted by the steady stream of abuse scandals have turned turn away from the church.

Read full story Comments { 0 }

Papa deplânge ignorarea creştinilor din Orientul Mijlociu!

Papa Benedict XVI a cerut “eforturi urgente şi concertate internaţionale” pentru a rezolva tensiunile şi a pune capăt vărsării de sânge din Orientul Mijlociu.

La capătul unei vizite de trei zile în Cipru, pontiful celebrat slujba de duminică lângă capitala Nicosia. Benedict arăta că se va ruga pentru creştinii din Orientul Mijlociu care suferă din cauza credinţei lor.

Un document publicat de Vatican susţine că în rândul comunităţii internaţionale se ignoră situaţia creştinilor din Orientul Mijlociu. Documentul mai arată că războiul din Irak, conflictul israeliano-palestinian, instabilitatea politică din Libab au forţat mii de persoane să plece din regiune.

Documentul de lucru al Vaticanului referitor la Orientul Mijlociu va fi prezentat la Roma, în octombrie, în timpul întâlnirii a 253 de episcopi- sinod.

Pontiful s-a întâlnit sâmbătă cu preşedintele cipriot Dimitris Christofias, dar şi cu liderul minorităţii cipriote musulmane.

Preşedintele Christofias a denunţat invazia turcă din 1974 a Ciprului de nord şi a cerut comunităţii internaţionale pentru a presa Turcia să pună capăt invaziei.

Papa Benedict nu a vizitat partea controlată de Turcia în Cipru.

Insula este despărţită între sudul cipriot grec şi nordul cipriot turc. Ciprioţii greci au acuzat nordul turc că au distrus bisericile ortodoxe sau că le-au transformat în magazine şi restaurante. Turcii acuză că grecii au distrus mosheele din sud.

Papa şi-a mai exprimat speranţa că creştinii din regiune vor trăi în “pace şi armonie cu vecinii evrei şi musulmani.” De asemenea, documentul Vaticanului arăta că “într-o regiune unde adepţii celor trei religii monoteistice au trăit împreună timp de secole, creştinii trebuie să îşi cunoască bine vecinii musulmani şi evrei dacă se doreşte colaborarea cu ei în domeniul religiei, interacţiunii sociale, culturii pentru binele societăţii” .

Documentul mai subliniază obstacolele la acest scop.

Referindu-se la islamul radical, se arată că “aceste curente extremiste, ce prezintă o ameninţare pentru creştini, evrei şi musulmani, cer acţiune comună.”

Mai mult, se arată că “ocupaţia israeliană a teritoriilor palestiniene creează dificultăţi în viaţa de zi ce zi, inhibând libertatea de mişcare, economia şi viaţa religioasă” .

Read full story Comments { 4 }