În sfârşit un film românesc ce promite! M-au chinuit filmele româneşti care toate tratau o singură problemă … România din perioada comunistă!

Bun, eu înţeleg că doar aşa îi poţi fascina pe străini (cei ce nu pot concepe o aşa lume) şi primi nenumărate premii, dar cu noi ce aveţi? Hârtia va fi albastră, A fost sau n-a fost? … 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile …

Te rog nu-mi zi de Poliţist adjectiv că simt nevoia să lovesc tastatura cu fruntea … slab spre foarte slab, spre … amator!

“Eu când vreau să fluier, fluier” are o poveste ce aş fi jurat că doar într-un film american o pot întâlni, bine că n-am făcut-o!

Povestea e aşa:

După patru ani petrecuţi într-un penitenciar pe malul Dunării, Silviu (interpretat de George Piştereanu care e aromân d-al nostru, cică) a avansat în ierarhia de dormitor, devenind Jupân. Cu două săptămâni înainte de eliberare, primeşte o vizită neaşteptată. El află că mama lui s-a întors acasă după mult timp din Italia şi vrea să îl ia pe fratele lui mai mic. Silviu are cinci zile să găsească o soluţie. Cele cinci zile devin o eternitate când Silviu se îndrăgosteşte de o studentă frumoasă la Sociologie, Ana (Ada Condeescu), venită în practică la penitenciar. Copleşit de emoţii şi presat de timp, Silviu închide ochii… Libertatea, vântul, drumul, primul sărut. Din acest moment  i se poate întâmpla orice.

P.S. Pentru el n-am link unde să fie văzut on-line, aşa că fuga la cinematograful din mall dacă vezi afişul!