Pedeapsa cu moartea vine de cele mai multe ori în mintea omului atunci când el rămâne lipsit de cei dragi din cauza criminalilor. Dar ideea că o anumită categorie de oameni să primească pedeapsa capitală este prezentă și în cei care își doresc, culmea, o societate mai sănătoasă.

Iar asta se întâmplă pentru că omul nu se mai definește și nici nu se mai privește ca fiind creat după chipul lui Dumnezeu, așa că spune cu ușurință: “doresc ca acesta să fie omorât”. Este adevărat că în Vechiul Testament cei care se făceau vinovați de adulter erau omorâți cu pietre, însă in momentul în care oamenii sunt puși în situația de a ucide o femeie căzută în adulter (Ioan 8, 3-11), Hristos îi oprește.

Din punct de vedere creștin, este important să se evidențieze că orice infracțiune este mai întâi de toate un păcat. Omul trebuie vindecat sufletește, tămăduit, nu dat morții. Dacă nu vom avea atitudinea pe care a avut-o Hristos cu cei ce doreau să o ucidă pe femeia adulteră, atunci unde mai este asemanarea noastră cu Cel care “nu dorește moartea păcătosului, ci îndreptarea lui”?

Faptul că ne dorim altceva decât Hristos denotă lipsa unirii noastre cu El. În condițiile în care Dumnezeu nu mai este cunoscut ca Cel ce dăruiește viața, atunci societatea se privește și acționează în virtutea dreptului de titular asupra vieții: “el trebuie să traiască, el trebuie să moară”.

Asa că schimbarea lumii în bine nu se va putea realiza niciodată după pofta omului căzut în păcat. Poate așa vom înțelege și cuvintele unui bătrân din Pateric: “Frate, dacă vezi un om urmărit pentru o faptă rea și pe cei care îl caută să îl ucidă pentru asta, mai bine ascunde-l și lasă-l în voia lui Dumnezeu”.