Aceste trăsături caracteristice sunt comune tuturor popoarelor balcanice, ceea ce constituie o dovadă în plus a supravieţuirii raselor vechi. Spiritul contemplativ şi gregar slav, cel organizat şi ponderat latin, ca şi pragmatismul de esenţă turanică au, când se manifestă, mai mult caracter accesoriu şi de importanţă secundară care nuanţează, dar nu domină. Aşadar, tendinţele fundamentale ale sufletului balcanic izvorăsc din substratul adânc al rasei primitive.

Desconsiderarea morţii

Această atitudine, care izvorăşte din credinţa adâncă a poporului în nemurirea sufletului, credinţă moştenită de la traci, sporeşte, ca şi la aceştia, avântul războinic şi setea de mucenicie. Pe această credinţă va grefa creştinismul ideea învierii. Credinţa tracului, cum scrie Nicolae Iorga, „că nici el nu va muri şi nici cei de după dânsul, şi că toţi vor avea parte de ce este bun, credinţă care va răsări, cine ştie prin ce legături, şi în creştinism”, va fi regăsită la toate triburile balcanice din munţii Dinarici, Pindului, Carpaţilor, Hemusului sau Rhodop, indiferent că limba vorbită e slavă, albaneză, română etc. Această credinţă a influenţat profund pe vechii greci, care au transmis-o şi altor popoare, precum sciţii etc. Dar la balcanici, ea îşi păstrează caracterul activ şi nu pasiv, ca la slavi. Simbolul devine Sfântul Gheorghe, care concentrează trăsăturile eroului trac. Toate baladele balcanice redau acest sens activ. Eroii balcanici nu doar că „mor pentru idealul lor” cu stoicism, dar, cum spune Pesma (baladă sârbească), „trebuie să dispreţuiască şi să umilească moartea”. Această atitudine contrastează cu moartea resemnată a slavului sau cu ateismul comunist, scuturat de fiorii prăbuşirii în neant.

Cultul străbunilor

Este în strânsă legătură cu existenţa unei vieţi de familie guvernate de legi morale severe. Altfel n-ar putea subzista acest cult. Moravurile austere şi caste caracterizează în general viaţa balcanicilor, cu excepţia poate a câtorva regiuni expuse influenţelor străine, care le-au alterat.

Primatul moral

Este atât de înstăpânit încât, cum constata Cvijic, „marile legi ale naturii, care tind spre conservarea şi perpetuarea speciei, au fost modificate până la un anumit punct. Nu omul fizic trebuie conservat şi perpetuat, ci omul moral. Două sentimente domină şi înăbuşă pe toate celelalte: gloria şi onoarea tribului. Viaţa este fără rost dacă pierzi onoarea.

Setea de libertate

Este la fel de puternică precum la traco-iliri şi animată în general de un temperament impulsiv. Ea stă la baza „haiduciei”, caracteristică prin excelenţă balcanică, care se găseşte atât la românii din Carpaţi, cât şi la slavii din munţii Dinarici, din Balcani sau Rhodopi, precum şi la albanezii şi aromânii din Pind. Existenţa ei sporadică şi la unii slavi din Europa Centrală (slovaci etc.) arată că nici acolo vechile avânturi tracice n-au fost definitiv comprimate. Se ştie că teritoriul tracilor autohtoni se întindea „de la Vistula la Bug şi de la Carpaţii Nordici până în Arhipelag şi Asia Mică”. Această nepotolită sete de libertate stimulează excepţionalele lor calităţi militare. „Virtuţile militare ale dinaricilor s-au afirmat în mod strălucit în cursul istoriei. Eroii din Muntenegru, de pildă, au rămas aproape tot timpul independenţi faţă de turci. Li se adaugă numeroşii cavaleri şi haiduci din toate regiunile dinarice, în epoca turcească, adică albanezii şi armatolii aromâni din Pind, precum şi cei din Strednja Gora în Balcani, care au mari afinităţi cu tipul dinaric.

Dinaricii au în general un temperament viu, sanguin şi uneori coleric. Foarte îndrăzneţi, profund impresionaţi de evenimente, ei devin revoluţionari, creează mişcări de idei şi alimentează revolte. Bravi şi dezinteresaţi, îşi impulsionează tovarăşii mai puţin hotărâţi. Însuşi relieful peninsulei stimulează aventura libertăţii. Terenul carstic ascunde pe om… el este foarte favorabil războiului de guerrila”.

Sensul eroic al existenţei

La muntenegreni „omul s-a dezvoltat exclusiv în sensul eroismului” dus uneori, se pare, până la egoism şi împietrirea inimii. În acest caz el devine exclusiv erou. Ambiţia eroică, vanitatea eroică, mândria eroică se etalează, dacă putem spune aşa, fără limite. Trăsătura dominantă care umple viaţa fiecărui membru de trib, gândul care-i stăpâneşte viaţa este eroismul. Abia ieşit din leagăn, „copilul începe să alerge pentru a dobândi glorie şi un nume celebru” spune Marko Miljanoc, vestitul voievod al Kucilor. Flăcăii visează să intre prin căsătorie într-o familie eroică. Acest sens eroic al existenţei se regăseşte în general la toate popoarele balcanice din zonele muntoase: albanezi, bulgari, aromâni etc.

Mult mai multe pot fi citite la Constantin PAPANACE: Consideraţii asupra tendinţelor fundamentale ale sufletului balcanic