Nu foarte mulți știu că cacofoniile sunt doar inestetice și nu greșeli propriu-zise.
Această obsesie în a le evita a apărut relativ recent, de numai câteva generații, și este întreținută în parte de școală, prin programele și manualele de limba și literatura română, care le recomandă elevilor să evite sonoritățile cacofonice în exprimarea îngrijită. Până în secolul al XIX-lea, însă, scriitorii nu simțeau nevoia să evite cacofoniile și bine făceau.
Mai mult, pentru evitarea lor, unii vorbitori ajung să facă greșeli gramaticale propriu-zise (cacologii), de exemplu prin introducerea între cele două cuvinte implicate a cuvântului virgulă. Ex: Românul va mânca virgulă caș mai scump.
Printre necunoscători umblă informația falsă că ar exista trei, cinci, șapte sau mai multe cacofonii acceptate “în mod oficial”. O prostie, firește.
Și ajungem și la expresiile buruienoase. Azi sunt folosite într-o veselie. Sunt prezente în gura multora pe post de gumă de mestecat. Așa au ajuns să fie de-a dreptul banale, deci nu mai poate fi vorba despre cuvinte și expresii puternice, ci sunt strict porcoase. Culmea culmilor este că cineva care vorbește vulgar își face griji să nu rostească o cacofonie, pentru că e urât să se audă caca printre multe p …, m … etc. This is blasphemy! This is madness!
