Lăsata secului pentru Postul Sfintei Marii

Lăsata secului pentru Postul Sfintei Marii se face pe data de 31 iulie. În cazul în care 31 iulie este în zi de miercuri sau vineri, se lasă sec în seara zilei de 30 iulie.

De regulă, cuvântul sec, din sintagma “lasata secului”, este înțeles ca fiind sinonim cu uscat, fără grăsime, de post. Însă, la Sfinții Părinți, accentul nu cade numai pe mâncare. Secul pe care îl cere postul ortodox este seclum (saeculum), adică lumea împătimită. Omul cel vechi, omul păcătos trebuie să dispară treptat.

Postul Sfintei Marii este un post aspru, dacă ținem seama de faptul că Biserica Ortodoxă ne cere ajunare până la ora 15:00, în zilele de luni, miercuri și vineri, iar după această oră, ne cere să consumăm mâncare uscată. Nici în celelalte zile, nu avem parte de un post ușor: marți și joi se mănâncă fără ulei, iar sâmbătă și duminică avem dezlegare la untdelemn și vin.

Pentru liniștea acelor creștini, care din motive binecuvântate, nu se pot abține de la mâncare, Sfântul Ioan Gură de Aur spune: “Stăpânul nostru e blând și cu omenie, nu ne cere nimic peste puterile noastre”.

Share:
  • Facebook
  • Twitter

Tags: , , , ,

10 Responses to “Lăsata secului pentru Postul Sfintei Marii”

  1. Raphaelly July 31, 2011 11:24 PM #

    Nu este pacat ce bagi in gura, ci ce iti iese din gura!-sper sa nu ai ganduri “neortodoxe” :)

  2. Ionut Puerava July 31, 2011 11:39 PM #

    dar trupul este templul Duhului Sfant si nu trebuie ignorat nici el, chiar de e material. prin post este si o purificare a trupului. oare daca nu e folositor. de ce Hristos a postit 40 de zile?

  3. Raphaelly August 1, 2011 10:28 AM #

    Este bine sa tii post din cand in cand. dar un om care merge la munca, si mai lucreaza si munca fizica, sa tina un post in care sa mamance numai anumite alimente…Iisus s-a dus in pustie special pentru a fi ispitit si a testa limitele umane. dar duopa cum am spus mai sus, un om care munceste intens….ma indoiesc ca i-ar face bine.

    postul dupa parerea poate poate fi tinut orican consideri, numai sa nu fii constans. ce este aceea sa faci lucruri pt ca trebuie sa le faci. trebuie sa le faci pt ca vrei.

    apropo, am fost la o nunta in weekend si am intalnit un preot de nota 10. a mancat la nunta de toate, a baut si putin vinut, a dantuit. i-am acordat nota 10 pentru ca am vazut in el un om neprefacut, dar totusi cu credinta in Dumnezeu.

    tu probabil iti luai pe furis in camera si se dadea o batalie la gura ta, asa, pe ascuns. ca apoi sa te vada lumea ce credincios esti ca ai tinut post? sunt lucuri care conteaza mai mult. Sinceritatea si lipsa de ipocrizie (nu zic ca ai fi tu ipocrit, insa multi preoti sunt).

    SI totusi raman la ideea mea.

    “Luminătorul trupului este ochiul; de va fi ochiul tău curat, tot trupul tău va fi luminat.
    23. Iar de va fi ochiul tău rău, tot trupul tău va fi întunecat. Deci, dacă lumina care e în tine este întuneric, dar întunericul cu cât mai mult!
    24. Nimeni nu poate să slujească la doi domni, căci sau pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va lipi şi pe celălalt îl va dispreţui; nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui mamona.
    25. De aceea zic vouă: Nu vă îngrijiţi pentru sufletul vostru ce veţi mânca, nici pentru trupul vostru cu ce vă veţi îmbrăca; au nu este sufletul mai mult decât hrana şi trupul decât îmbrăcămintea? ” Matei, Cap VI

  4. Raphaelly August 1, 2011 10:32 AM #

    La ce crezi ca se refera pasajul de mai sus? – ochiul. Ce reprezinta ochiul (si nu ochii, pt ca nu refera la ochi)? Biblia este plina de indicii, dar cine sa le inteleaga cand lumea este indoctrinata anterior citirii ei? Off, offf, mai, mai!

  5. Raphaelly August 1, 2011 3:34 PM #

    Da mai, postul este bun pentru cine-l tine cu vointa libera. Bolnavii eu consider ca sunt iertati de la aceasta indatorire.

    Si dupa cum am zic mai sus, mi s-a confirmat ca degeaba ai grija ce bagi in jura daca nu ai si fata de ce-ti iese din gura (sau din minte).
    Un post alimentar nu te iarta de pacate, eu asta doresc sa subliniez. Chiar era acolo o tanti care recunoste ca ea tine post insa gandeste de rau si nu stie sa ierte cu-adevarat. Pai si ce rost are? Ce arata? ca are vointa sa nu manance nu stiu ce? Asta este usor. Mai greu este cu postul sufletului, nu?

    Mai bine ar invata sa inceapa invers: sa tina post cu sufletul, si daca reuseste sa tina si cu trupul.

  6. Raphaelly August 1, 2011 3:35 PM #

    Ionute, de ce nu te-ai facut preot?

  7. Ionut Puerava August 1, 2011 5:09 PM #

    Niciodata nu-i timpul pierdut. :D Imi plac cele lumesti inca prea mult si nici nu ma simt pregatit pentru o asa misiune, ca asta este. o misiune, nu o meserie. Si inainte ca sa-mi bat joc de restu, mi-as bate joc de mine. Cum am zis, nu e timpul pierdut. :P

  8. Critic August 2, 2011 1:12 AM #

    ca bea de sparge. oricum, nu ca nu ar face popii asta.
    da’ cred ca nu-i prind fetele minore la suflet :( :lol:

  9. Ionut Puerava August 2, 2011 2:22 AM #

    mie imi plac astea mature, de +25! :D

Leave a Reply