De ce nu avem scaune în biserică?

Dacă L-am vedea pe Hristos pe Cruce, am mai putea sta pe scaun în fața Lui?!

Strănile din lemn, frumos sculptate, având pe ele cruci și vulturi bicefali, inșirate de-a lungul pereților bisericii, ne sunt tuturor cunoscute. Din păcate nu toti mai cunoastem și rostul acestora.

Când omul zilelor noastre intră în biserică și vede strănile, el nu se poate gândi decât la un singur lucru: scaune!!!!

Strănile nu sunt însă doar niște simple scaune, fiecare om având dreptul la un asemenea “loc privilegiat”. Din păcate nici măcar creștinii nu mai înțeleg rostul acestor locuri de odihnă a neputințelor trupului.

Această înțelegere greșită a lucrurilor o vedem acolo unde, în multe biserici, s-a ajuns la practica străina dreptei credințe, ca fiecare să își monopolizeze câte un astfel de “scaun”. Dacă un creștin nou venit în parohie se așează într-o strană oarecare, aproape cu siguranță, puțin mai încolo, el va fi ridicat – politicos sau nu – de către ”o doamnă”, posesoare “de drept” a acelui loc.

Ce este strana?

Strana este un pogorământ făcut oamenilor din dragoste, iar nu ceva absolut necesar vieții liturgice și celei duhovnicești. Strana este un loc al celor neputincioși cu trupul, iar nu al tuturor. Strana este locul unde se vede dragostea lui Dumnezeu față de om și față de neputințele acestuia. Băncile și scaunele sunt bune pentru bătrâni și pentru bolnavi, căci ei nu se pot jertfi mai mult decât atât, neputând ține pasul cu cei tineri.

De ce bisericile noastre nu au scaune sau bănci?

Bisericile nu sunt pline de bănci, precum sălile de teatru sau de cinematograf, deoarece aici nu avem spectacol, ci jertfă, dragoste și Împărtășanie, aici avem lupta cu patimile și nevoința, aici avem mângâiere, unire cu Dumnezeu și cu semenii. Precum Persoanele Sfintei Treimi sunt una, tot așa sunt chemați și oamenii să devină una, iar aceasta mai greu se poate realiza stând pe scaune, fiecare pe “bucățica” lui de bancă, decât stând în picioare, umăr lângă umăr, într-o unire din ce în ce mai mare.

Deci, dacă L-am vedea pe Hristos pe Cruce, am mai putea sta pe scaun, în fața Lui?!

În fața Sfântului Altar, unde se află Trupul și sângele Domnului, nu poți sta pe scaun sau pe bancă, atât timp cât nu te-au părăsit puterile trupului. A sta pe bancă în fața lui Dumnezeu, fiind în putere și nesuferind de nici o neputință mare, este lipsă de bun simt.

sursa: CrestinOrtodox.ro

Share:
  • Facebook
  • Twitter

Tags: , , , , ,

28 Responses to “De ce nu avem scaune în biserică?”

  1. andryusha April 30, 2011 3:57 PM #

    La catolici stăm bine-mersi în bănci, că noi ducem greul luptei… :P :lol:

  2. A. April 30, 2011 6:06 PM #

    Aici sunt de acord cu Andryusha.
    Teoriile astea ale noastre ale ortodocsilor (romani, ca-n Grecia sunt banci peste tot si scaune) sunt… sunt…. minunate!! :P

  3. Ionut Puerava April 30, 2011 6:21 PM #

    Mie mi se pare firesc sa fie asa. ;)

  4. Critic April 30, 2011 10:25 PM #

    mda, vroiam sa zic si eu asta, catolicii au banci. la ortodoxi e aiurea rau.0

    inca nu m-am prins de ce mamaie cu reumatism trebuie sa stea in picioare, dar whatever.

  5. Ionut Puerava April 30, 2011 10:46 PM #

    Pai n-ai inteles. Mamaia cu reumatism, omul matur cu probleme de sanatate si copilul bolnav pot sta jos ca au un motiv, fizic nu pot. In schimb, la ceilalti, faptul ca stau in genunchi sau stand in picioare e un mod prin care ei aduc jertfa lui Dumnezeu.

    La Biserica cine se duce ca la teatru se duce degeaba.

    “Dupa cum zicea un prieten: “Daca Adevarul este propovaduit, nu ne vom tulbura din cauza unor banci.” Sunt biserici, mai ales in Ardeal, dar si in alte locuri, unde s-au introdus banci si scaune foarte multe. Nu cred ca prezenta in sine a bancilor este un lucru daunator, insa laxismul si delasarea pe care acestea ajung sa le “propovaduiasca” pot fi tare daunatoare.”

  6. gheorghe April 30, 2011 11:35 PM #

    Dar daca catolicii iti permit sa stai pe scaun si ortodocsii nu, iar amandoua iti promit cam aceleasi lucruri, de ce nu trece lumea la catolicism? Eu as trece…

    Mbine, chestia e ca eu nu ma multumesc doar cu stat jos pe scaun, as prefera ceva gen MISA, dar fara baut pisu. Daca tot trebuie sa-l adulez pe dumnezeu, macar sa dau o buca in timpul asta, sa nu fie timpul complet irosit, nu?

  7. Ionut Puerava April 30, 2011 11:42 PM #

    Timpul dedicat lui Dumnezeu numai irosit nu poate fi numit.

    Poate pentru unii sunt mai importante alte lucruri decat un scaun in plus sau in minus. Oricum, faptul ca Romania este singura tara de origine latina si ortodoxa pare o ciudatenie, dar arata dragostea poporului pentru partea spirituala a credintei si mai putin pe cea formala si rece cum e uneri cea catolica.

  8. Raphaelly May 1, 2011 10:16 AM #

    Lipsa scaunelor in bisericil ortodoxe arata ca relatia Dumnezeu-om, in conceptia bisericii, ar trebui sa fie una de “frica”. Oare Iisus, cand aduna oameni in jurul sau, sa le povesteasca, ii tiea in picioare? NU. Oamenii sedeau comod in jurul lui, pe iarba.

    Asta denota mai mult o relatie nesanatoasa, om-Dumnezeu. Din statul in picioare reiese credinta?
    pai atunci vezi-o pe asta! ca de! oamenii de la tara sunt bisericosi! :)

  9. Raphaelly May 1, 2011 10:17 AM #

    http://www.youtube.com/watch?v=KGIkPUlj-Fw

    vad ca nu a luat-o din prima

  10. Ionut May 1, 2011 10:18 AM #

    Fals! Asta e imaginea hollywoodiana, dar sa nu uitam ca primii crestini se intalneau in catacombe, oare aveau scaune acolo?

    Intrebarea ramane, tu daca l-ai avea pe Iisus in fata, ai vb cu El stand jos? Si mai mult decat atat, e normal ca din moment ce omul nu este pe acelasi plan cu Dumnezeu sa nu vorbim ca de la egal la egal, macar sa arati un minim respect stand plecat in fata Lui.

  11. andryusha May 1, 2011 12:37 PM #

    Lipsa scaunelor din bisericile ortodoxe are o cauză foarte simplă: economia de spaţiu. Fără bănci, numărul credincioşilor care pot intra într-o biserică este cel puţin dublu. Are de-a face cu eterna lipsă de bani a esticilor, combinată cu spiritul oriental, mai favorabil decât cel apusean aglomerărilor de tip “umăr la umăr”.

  12. Ionut Puerava May 1, 2011 6:28 PM #

    Nu are nici o legatura cu optimizarea spatiului mai ales ca bisericile ortodoxe sunt cladiri mici, intime, personale si pentru comunitati restranse, nu-s catedralele imense ca cele din apus.

  13. Raphaelly May 1, 2011 7:39 PM #

    Cu siguranta cand ma rog ma plec in genunchi. Insa asta nu inseamna ca nu am momente ca vorbesc in gand cu El, s stau in picioare. Totusi mi se pare deplasat sa crezi ca iti dovedesti dragostea fata de Dumnezeu prin faptul ca stai in picioare. Pai daca tot nu sunt scaune, eu consider mai apropriat sa se stea in genunchi. In picioare sincer, mi se pare cam … Sa stai in picioare dou ore, sa-ti faci muuulte cruci si sa pupi bine icoanele.

    Sincer eu nu prea ma duc pe la biserici. Dar visez de mult la o biserica in care sa miroasa a tamaie, in care sa pot sa ma plec in genunchi, si unde sa gesesc liniste. Si unde sa nu se uite popa ciudat la mine ca nu pup icoanele la sfarsit, si unde sa nu aud predici bine intentionate de la oameni care parca sunt maestri ai oratoriei si joaca intr-o piesa de teatru. Asa ca totusi, biserica aceasta am regasit-o. Dar numai in sufletul meu

  14. Ionut Puerava May 1, 2011 8:00 PM #

    Cu bucurie te anunt ca cele mai multe biserici sunt asa, deci ai unde sa mergi. Nu e una doar in capul tau, sunt cele mai multe de pe strada! :)

  15. paispe net May 1, 2011 9:28 PM #

    La mine la tara chiar sunt oameni care platesc au o perioada cate un scaun cu eticheta

  16. Raphaelly May 2, 2011 9:30 AM #

    Serios? Sunt cele mai multe de pe strada? De Boboteaza m-a rugat bunica sa merg cu ea sa ia apa “sfintita”. Nu poti sa-ti imaginezi ce mi-au vazut ochii si ce mi-au auzit urechile. Injuraturi si imbranceli ca la targ. Dumnezeu nu era acolo!

  17. Critic May 2, 2011 2:42 PM #

    din cate stiu aia cu bancii stau jos dar sunt momente cand se ridica si se aseaza in genunchi, sunt niste barne speciale din lemn pe care sa iti asezi genunchii in fata bancii.

    la rugaciuni si etc stau in genunchi catolicii…

  18. Ionut Puerava May 2, 2011 2:52 PM #

    @ paispe net : Da, sunt sub forma de donatie si ca recunoastere si multumire pentru cel ce a facut acel scaun sau l-a platit este trecut numele de familie, dar asta nu-l face stapan peste scaun pentru ca el intra in patrimoniu Bisericii, deci a comunitatii. Cineva care da banii sa construiasca o biserica nu-l face proprietarul ei. Bisericile sunt in patrimoniu public, al statului, deci a locuitorilor, asa si scaunele.

    @ Raphaelly : Dumnezeu era acolo, doar ca unii erau prea ocupati cu altceva ca sa-L vada. Ce descrii tu n-are nici o treaba cu Biserica ci cu educatia. Pai asa imbranceli sunt si la mall cand se vand ciocane sau se distribuie peste putrezit de catre Udrea.

    Pe principiul asta n-ar trebui sa-ti placa Romania si nu Biserica Ortodoxa. Pai a cui e vina ca unii se comporta precum niste animale?

    @ Critic : Nu-mi dau seama la ce te referi. :)

  19. paispe net May 2, 2011 5:10 PM #

    Nu n-ai inteles, la mine la tara cine a vrut(familie) a putut sa-si cumpere un scaun si cine vine din familie la biserica daca vrea sa stea are strana.

  20. Ionut Puerava May 2, 2011 5:26 PM #

    Super! :D Si are fiecare familie scaunul lui?

  21. Critic May 2, 2011 11:40 PM #

    vreau sa zic ca baietii aia nu stau tot timpul pe banci.

    am fost intr-o biserica catolica. exista dati cand se dau jos si stau in genunchi, undeva in fata bancii ca sa zic asa.

    bancile sunt destul de simple

    http://4.bp.blogspot.com/_3__MKpqYmio/S7BI8RlUoWI/AAAAAAAAAAM/zKN6hREXOf4/s320/Modelo+Valencia+002.jpg

    http://www.pueblos-espana.org/fotos_originales/3/1/9/00178319.jpg

    dar barna aia de lemn din spatele bancii nu e pentru picioare.

    ci pentru rugaciune, ca sa stai in genunchi, dar nu pe jos. (deh, aia pun marmura pe jos, nu covoare ca la noi)

    e si varianta “de lux”

    http://www.gaudiallgaudi.com/panteo%20comillas1%20Rec%20copia.JPG

  22. cipslim May 5, 2011 11:49 AM #

    ce vrea sa zica Ionut e ca exista o diferenta de atmosfera este foarte mare.
    In bisericile noastre se intra cu smerenie. Nu se sta jos deoarece se considera lipsa de piosenie, este o traditie.
    In Bisericile Catolice este o cu totul alta atmosfera, pentru un ortodox probabil prea relaxata.
    Un Ortodox cand intra in biserica catolica ar simti ca si cum ei fac lucrurile pe jumatate. Oamenii sed, altii chiar adorm la slujba or asta e un lucru de neconceput. Desigur sunt anumite momente cand oamenii stau in picioare si altele cand stau in genunchi.
    Anul acesta a am asistat la slujba de inviere romaneasca dar intr-o biserica ortodoxa cu banci (greceasca cred) iar acolo a fost foarte multa confuzie deoarece majoritatea nu au vrut sa stea jos si s-au facut blocaje pe coridoare. Grecii de acolo tot invitau lumea sa stea, unii au sezut, unii erau perplexati, altii refuzau politicos. Insa s-a vazutdiferenta deoarece aia de stateau jos mai ca au uitat unde se afla.
    Biserica nu e un teatru, nu te duci sa asisti la ceva, te duci sa participi.
    Considerati ca puteti lua loc atunci cand ia preotul loc.
    Desiguri, e vorba de traditie mai mult decat orice altceva.
    Deasemeni un catolic intrand in biserica ortodoxa va fi oarecum speriat de sobrietatea slujbei.

  23. Ionut Puerava May 5, 2011 2:20 PM #

    Corect, fix asta am vrut sa zic. Pai de cele mai multe ori, slujbele catolice au ajuns sa fie un ritual rece si formal, poate usor mecanic.

  24. andryusha May 5, 2011 2:54 PM #

    @Ionuţ : hai, las-o moartă cu îndoctrinările de la facultate. La câte slujbe catolice ai participat de eşti aşa mare specialist?… :) ))))))
    Io, unul, am fost şi la ortodocşi şi la catolici. (Am trecut la catolicism într-o anumită perioadă a vieţii… în fine). De la slujba ortodoxă ţin minte că după trei ore de stat în picioare mă rugam să se termine odată, darmite să mai fiu atent la ce se slujeşte acolo… :) )))))))

  25. Ionut Puerava May 5, 2011 6:12 PM #

    La una si era prea lumina in biserica! :D

  26. andryusha May 5, 2011 6:26 PM #

    După o vreme, te obişnuieşti şi cu lumina. :) )))))))))))

  27. alin May 7, 2011 7:27 PM #

    pana acum si eu leam vazut ca niste scaune nu mam gandit la ce ai zis tu

  28. Ionut Puerava May 8, 2011 11:09 PM #

    pai ideea e ca-s mai mult decat niste simple scaune, asa cum ar putea parea.

Leave a Reply