Vă rătăciţi neştiind Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu.

Matei cap. 22, v. 29

Mai întâi trebuie să spun că întrebarea are conotaţii mult mai adânci decât pare la prima vedere. Dacă o singură afirmaţie a Bibliei ar fi greşită, nu am mai putea vorbi despre infailibilitatea Scripturii, prin urmare nu am mai putea avea încredere într-o astfel de carte. Dar noi ştim că toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi Dumnezeu nu poate să greşească.

O examinare atentă a dimensiunilor pe care le avea arca lui Noe, aşa cum sunt descrise în mărturia biblică, aduce o lumină suficient de edificatoare în ceea ce priveşte întrebarea de mai sus.

Whitcomb şi Henry Morris susţin în lucrarea lor The Genesis Flood că, potrivit detaliilor pe care le oferă Biblia, arca trebuie să fi avut înălţimea de 13,716 m sau 30 coţi. Având în vedere că înălţimea unui etaj, în mod obişnuit, este de 3 m, atunci această corabie avea înălţimea unei clădiri cu 5 etaje, minus un metru. În lungime corabia era de 137,16 m, comparativ ar fi cât înălţimea unei clădiri cu 45 de etaje sau cât un stadion jumate, iar volumul ar fi de 425.500 m³.

Cei doi specialişti spun că arca avea o capacitate de încărcare egală cu totalul a 522 de vagoane, fiecare putând transporta cel puţin 125.000 de oi. Arca avea trei punţi şi locuri speciale pentru animale şi pentru mâncarea necesară mai multor luni de zile.

Whitcomb şi Morris au mai calculat, pe baza unor clasificări moderne, că în vremea aceea existau aproximativ 1600 de specii de animale, păsări, reptile şi amfibii care trebuiau salvate pe arcă. Luând în calcul prezenţa a două din fiecare animal necurat şi şapte curate, cei doi au spus că pe arcă trebuie să fi fost cel mult 79.000 de animale. Atât de … puţine? Păi, astăzi se cunosc milioane de specii de vietăţi terestre şi marine. Cum se împacă această teorie cu cea biblică?

La origini, numărul speciilor a fost relativ redus, marea diversitate de specii din prezent fiind rezultatul împerecherii între animale de aceaşi rasă şi de rase diferite. Morris spune:

Un bun exemplu de diversificare prin descendenţă în domeniul zoologiei îl reprezintă porumbelul domestic. Diversitatea de forme ce poate fi întâlnită în rândul multiplelor specii de porumbei, ne-ar putea face cu greu să credem că ei au, cu toţii, o unică origine, dacă nu am şti cu certitudine că aceasta se identifică cu porumbelul sălbatic al coastelor europene, Columbia livia. Sunt interesant de urmărit diferenţele faţă de forma ancestrală, puse în evidenţă într-o serie mare de soiuri, precum: porumbelul cu guşă mare, rasa de găini leghorn, porumbelul rotat, rândunica, ţigleanul de baltă, porumbelul moţat sau porumbelul călător. Fiecare dintre aceste soiuri de păsări ar fi încadrat într-o specie sau, poate chiar ar purta nume generice diferite dacă nu s-ar şti că provin din aceeaşi origine.

sursa: Guarding the Gospel