Papa Alexandru al VI-lea, Vicarul lui Hristos!

Dupa funeraliile lui Inocentiu al VIII-lea, 23 de cardinali au intrat în conclav în Capela Sixtina din bazilica Sfântul Petru, la 6 august 1492; prin scrutinul din noaptea de 10 spre 11 august, a fost ales cardinalul Rodrigo Borgia, dar asupra alegerii sale planează bănuiala de simonie.

Rodrigo Borgia s-a născut la 1 ianuarie 1431, la Játiva, acelaşi oraş în care s-a născut şi papa Calixt al III-lea, care îl numise cardinal la doar 25 de ani. Ajuns vicecancelar al Bisericii din Roma, Rodrigo s-a îmbogăţit din beneficii uriaşe şi s-a obişnuit să trăiască precum un prinţ, înconjurat de curteni şi metrese.

Noul papă şi-a propus să facă din pontificatul său o domnie de tip universal. El şi-a dorit ca puterile lumeşti să-i fie subordonate tot aşa cum îi erau supuse cele ecleziastice, în virtutea autorităţii acordate de Hristos Sfântului Petru de a lega şi dezlega toate lucrurile atât pe pamânt cât şi în ceruri.

Pe vremea când era cardinal, Pius al II-lea i-a reproşat într-o scrisoare oficială viaţa de libertinaj pe care, de altfel, Rodrigo nici nu-şi dădea osteneala să o ascundă; avea o relaţie cu o romană, Vannozza de’ Cattanei, care fusese căsătorită de trei ori. Rodrigo a avut cu aceasta patru copii, dar de la alte femei necunoscute mai avusese alţi trei.

Pentru Alexandru al VI-lea, papalitatea şi Biserica au constituit doar un mijloc pentru a-şi îmbogăţi şi promova familia, asigurându-i fiecăruia dintre copii o poziţie socială dominantă; dintre aceştia, Cesare Borgia a fost acela destinat să culeagă roadele cele mai importante încă de la o vârstă fragedă.

În 1493, Cesare a fost ales în colegiul cardinalilor, după care a primit arhiepiscopia de Valenza şi titlul de duce de Romagna. Statul pontifical a pierdut astfel o importantă provincie a sa, aceasta devenind un principat ereditar al familiei Borgia.

Fiul preferat al papei, Giovanni, a primit, în 1497, ducatul de Benevento, Terracina şi Pontecorvo, devenind, practic, stăpân peste o parte din Statul pontifical. Giovanni s-a bucurat de această situaţie destul de puţin, pentru că, în acelaşi an, a fost ucis în condiţii destul de misterioase. În fine, Lucreziei Borgia, Alexandru al VI-lea i-a lăsat de cel puţin două ori – atunci când a fost nevoit să părăsească Roma – conducerea oraşului, înnobilând-o astfel ca pe o veritabilă “păpesă”. Ducatul de Sermonetta a fost dat fiului Lucretiei, Roderico, în momentul în care acesta avea doar doi ani.

Ca papa, Rodrigo a continuat să aibă acelaşi comportament aflat sub semnul plăcerilor, astfel încât i s-au mai născut doi copii, ultimul către sfârşitul pontificatului. Amanta sa oficială a fost soţia lui Orsino Orsini, frumoasa Giulia Farnese, pe care contemporanii o numeau concubina papei sau, în batjocură, “soţia lui Hristos”.

Mai trebuie spus că nimeni nu s-a gândit să se simtă ofensat că la curtea pontificală se încălca zilnic jurământul de celibat. Pe vremea când facea parte din ordinul bisericesc, papa Piccolomini a avut el însuşi copii naturali şi a fost auzit punând la îndoială virtuţile celibatului pentru preoţi.