Ce este rugăciunea?
Motto: Rugaţi-vă neîncetat! (I Tesaloniceni 5, 17)
Rugăciunea este ridicarea minţii şi voii noastre către Dumnezeu. Evagrie Monahul zice că “rugăciunea este vorbirea minţii cu Dumnezeu”. De aceea se cuvine ca atunci când stăm de vorbă cu Dumnezeu, adică atunci când stăm la rugăciune, să alungăm din gândul nostru orice grijă şi să îndreptăm toate puterile duhului nostru numai la Dumnezeu. Adică, cugetul să gândească la El, ţinerea de minte (memoria) să uite toate cele pământeşti, iar inima, vorbind cu El, să salte de bucurie şi de dragoste. Căci “cel ce iubeşte pe Dumnezeu de-a pururi stă de vorbă cu Dânsul cum ar sta cu un tată, alungând orice gând patimaş”. A cugeta la Dumnezeu numai, nu înseamnă rugăciune; că şi demonii cugetă la Dumnezeu, dar de rugat nu se roagă.
Dacă ţinem seama de persoana care săvârşeşte rugăciunea, de numărul persoanelor care iau parte la ea, de locul unde se face şi timpul când se săvârşeşte, atunci deosebim două feluri de rugăciune: Rugăciunea particulară şi rugăciunea Bisericii, sau, cu alte cuvinte, cultul particular şi cultul public comun.
E greu să concentrezi “puterea duhului” numai spre Dumnezeu,astfel încât nimic altceva să nu mai existe între tine şi Dumnezeu.Numai simplu fapt că te rogi pentru ceva la El,aduce un gând în plus,acel “ceva” ,pentru care te rogi tu.Când te rogi pentru iertarea păcatelor (toţi avem,nu-i aşa?),chiar păcatele ,pentru care implori tu mântuire,intervin între tine şi Dumnezeu.Nu ştiu cum ţi-ai putea goli mintea de orice altceva,să rămână numai El.Dar cred totuşi,că Dumnezeu nu-i egoist,El nu vrea asta,dacă vroia,ne croia în aşa fel să putem face asta.
M-ai pierdut la final! Am zis in sensul ca in acest dialog nu trebuie sa intervina si alte griji lumesti, ci adresandu-te Lui trebuie sa fii atent la El! Cred ca n-am fost destul de explicit!
Dumnezeu nu-i egoist deloc, daca era nu ne-ar fi facut liber, iar ca dovada a libertatii noastre avem viata de zi cu zi. Desi stim ca trebuie sa savarsim binele, uneori alege sa facem raul pentru ca asa vor noi!
Ionuţ,
Am vrut să spun că întotdeauna în dialogul cu El,intervin şi grijile lumeşti.Chiar nu cred că te poţi desprinde de ele.Pentru că aceste griji sunt suportul rugii tale.
E diferenţă mare, în a cunoaşte Calea şi a parcurge Calea,asta referitor la libertatea de care spuneai.
Mergeti prea departe, era vorba ca rugandu-te divinitatii (slavindu-L sau cerandu-I ceva sau multumindu-I pentru binele savarsit) sa te gandesti la ce-ti face barbatu` acasa ca poate e cu alta, ce mancare faci cand dupa-amiaza … pentru ca gandurile astea lumesti scurtcircuiteaza rugaciunea si atunci nu mai poti vorbi cu El pentru ca nu te gandesti la cel cu care vorbesti!
Ai spus aşa “cugetul să gândească la El, ţinerea de minte (memoria) să uite toate cele pământeşti”…..de aici am plecat cu ce-am spus.