Până acum nu văzusem pe cineva care să fie într-atât de scârbit de locul de muncă încât să urască fiecare moment ce-l petrece acolo. Uite că abia azi am realizat că printre colegi există o aşa persoană …

Am văzut-o încă de la prima oră cum stătea tolănită în canapea şi cu o încruntare nefirească în chip. Nu că era ceva special, oricum nu zâmbeşte niciodată, ba chiar este răutăcioasă cu cei ce o fac. De 5 ani nu s-a produs nici o schimbare în viaţa ei profesională, dar nici nu intenţionează să face ceva în privinţa asta … poate va suna ciudat, dar ei îi place că munceşte, nu-i place ce munceşte!

Nu pot să-mi explic de ce, dar eu mă trezesc dimineaţa cu un zâmbet imens şi tâmp pe faţă ştiind că trebuie să plec la … job. Nu ştiu de ce, nu ştiu cum, dar fiecare moment petrecut acolo mi se pare super, chiar mai mult decât super. Ţin să menţionez că este al 2 lea an şi plăcerea nu că a dispărut ci a făcut roade. La muncă mă simt în largul meu!

Nu cred că mă pricep atât de bine la ceea ce fac, nu am urmat o pregătire specială, dar cu toate astea pare firesc şi totul vine de la sine! La anu prin vară (sper) dacă se va termina criza şi se vor scoate iar posturi în administraţie la concurs voi face o schimbare … de dragul de a o face!

Într-o dimineţă m-a repezit întrebându-mă:

- Spune-mi 3 lucruri de care nu eşti mulţumit în viaţa asta! Tu toată ziua eşti vesel? Nu te supără nimic?

Pe bune că nu am ştiut să-i zic 3 … am mestecat nişte cuvinte, ceva legat de job, şi am spus nişte banalităţi. Sunt mulţumit de tot şi îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru asta. Am o familie frumoasă, o situaţie financiară bună, un statut social ok, sănătate trupească şi sufletească! Îmi lipsesc lucruri de care oricum nu aş avea prea mare nevoie, sincer să fiu … lucruri materiale complet impractice, dar opulente!

A zis … bine … şi atât! Nu i-a plăcut răspunsul meu …

Mâine tot acolo va fi şi nu-i va plăcea, eu tot acolo voi fi şi voi socializa cu restu, voi zâmbi şi voi face glume proaste dar amuzante!