Archive | October, 2009

Copacul de pe internet!

Acum nu foarte mult timp, zic aşa pentru că nu mai ştiu exact când, am citit un tweet a lui Dan (de la spuse.ro), adică stai că mint … era un RT ceva de genul (citez din memorie): “Eu mi-am făcut cont şi mi-a venit prin poştă un pomişor! www.clickatree.europa.eu“. Interesant, nu? Aşa am zis şi eu atunci!

Eu nu-s un ecologist şi nici nu o am pe asta cu ‘Hai să salvăm planeta cea mare şi albastră plantând nişte buşcheţi ‘,  dar cum ador lucrurile gratis am zis să văd dacă-l primesc şi eu. Nu aveam nici cea mai vagă idee ce voi face cu el dacă va şi ajunge la mine, dar atunci nu-mi pasă, nu gândeam eu aşa de mult în viitor, vroiam ceva gratis şi pace!

Au trecut poate 2 – 3 săptămâni sau mai mult şi ce să primesc în cutia poştală? Fals! Nu pomul, pentru că nu ar fi încăput, ci o recipisă! Am fost să-mi iau coletul neştiind despre ce e vorba, eu uitasem complet de treaba cu pomul şi mă gândeam că poate e ceva de la cei de la care mai cumpăr de pe ebay diverse … mă rog!

La poştă primesc un “rastel” sau nu nu … un fel de cutie în care părea a fi o super sticla de vin, doar că era cam uşoară! Când o desfac … dezamăgire totală, un pui de copac, un pui de euonymus. Aaaa era şi o hârtie unde erau sfaturi cum să-l plantezi, de genul: faci o groapă şi-l pui acolo, dar fără să-l acoperi complet cu pământ, îl uzi şi după te uiti la el cum creşte! Tot pe foaie îmi mulţumeau pentru că mă implic să fac o lume mai bună …

Ciudat e că pentru a trimite copăcelul de numai 20 -30 cm au trebuit să-i facă o cutie de lemn, lemn care vine de la copaci adulţi, nu?

Fiecare face cum crede, dar n-ar strica să vă implicaţi şi să plantaţi ceva …. nu se mai poate respira!

Free Image Hosting at www.ImageShack.us Free Image Hosting at www.ImageShack.us

Free Image Hosting at www.ImageShack.us Free Image Hosting at www.ImageShack.us

Read full story Comments { 4 }

Recomand: Zombieland

Filme cu tot felul de epidemii ce transformă oamenii în zombi mâncători de oameni sunt cu zecile de câţiva ani, dar ce e cu adevărat supărător e că nici unul nu mai vine cu ceva nou, ci doar cu ceva efecte speciale mai reuşite şi un machiaj mai bun!

‘Zombieland’ e chiar amuzant … ciudat e că de prea multe ori! :D

Am râs, m-am bucurat şi am râs din nou! Personajele masculine sunt super, iar modul nefiresc în care se comportă face ca filmul chiar să fie vizibil! E chiar ok că nu mai există haosul ăla nebun în semi-întuneric în care toţi ţipă.

Povestea: Băieţii se întâlnesc întâmplător şi având drumul oarecum comun se hotărăsc să se facă tovarăşi de drum şi implicit să se suporte, că deh!, ce nu faci pentru nişte companie, mai ales când nu mai există oameni care să nu fie zombi! E o distracţie nebună în a-i omorî şi … Aaaa da, apare şi o fată cu care în cele din urmă se cumplează pămpălăul. E o poveste frumoasă, iar dragostea lor nu e libidinoasă!

Filmul în versiunea on-line e aici, dar eu vă sfătuiesc să mergeţi la cinematograf! ;)

Read full story Comments { 1 }

Aici îţi alegi religia potrivită ţie!

De ce am văzut-o la Dan? Nu ştiu, dar cică sunt plictisitor :( … voi?

Read full story Comments { 2 }

Internet în WC`ul din curtea şcolii!

Mai mult de jumătate de milion de elevi, din peste 2.300 de şcoli vor putea avea acces la internet prin fibră optică, în baza unui acord semnat ieri de Ministerul Educaţiei şi Ministerul Telcomunicaţiilor.

“Prin acest proiect se va înregistra o creştere a conectării la internet a şcolilor din mediul rural de la 9,8% la 30%. Totodată conectarea la internet la nivelul întregii ţări va ajunge în acest fel la 60%”

Chiar îmi place că ministrul interimar demis al Educaţiei, Emil Boc,  a avut o aşa idee strălucită. Adică toate-s bune şi frumoase şi chiar nu mă supără faptul că cele mai multe şcoli din mediul rural nu au curet, apă potabilă, grup sanitar în clădirea şcolii … la ce le-ar folosi? Bine că acum s-a semnat o hârtie şi va începe nebunia cu licitaţiile, asta ca să nu zicem că cele mai multe şcoli n-au pc’uri, adică mint, au unul la secretariat … Hai cu salvarea Flanco de la faliment! Hai cu făcut rost de bani pentru campanie … Hai cu rotirea pc’urilor în judeţe! Comentează cineva că nu e nou calculatorul şi că e de la altă şcoală din oraş unde a fost butonat în draci de nişte sute de copii? Că acum nu mai merge, iar din lipsă de spaţiu pentru depozitare l-au trimis prin sate, e altă poveste, dar decât deloc …

Ştirea e din Adevărul, acolo unde titlul e de o prostie rară, iar poza de aici face cât 1000 de acorduri semnate, parafate şi cu număr de înregistrare!

Read full story Comments { 7 }

De ce votul trebuie să fie secret?

Stau şi mă gândesc cu capul meu … De ce toţi se ceartă din cauza fraudelor electorale? Păi hai să vă dau un sfat ce sigur ar rezolva problema, plus că cei ce le au cu ‘teoria conspiraţiei’ ar amuţi!

Votul să nu mai fie secret! Care-i treaba de trebuie să fi secret? Păi când faci un lucru nu poţi să ţi-l asumi? Eu zic ca să votăm la vedere şi în fiecare secţie să existe un panou electronic unde să vedem la sfârşit direct scorul şi să ne căutăm să vedem dacă e cum am spus eu în gura mare sau nu!

Atunci nimeni nu ar mai zice nimic şi toată lumea ar fi liniştită … mă rog, democratică, adica dictatura majorităţii, majoritate care nu tot timpul are dreptate … acum discutăm vorbe …

Votul să fie la vedere şi nu, nu se vor face discriminări! Refuz să cred că vei fi privit ciudat doar pentru că ai un alt preferat când e vorba de primar, deputat sau preşedinte! Nu-ţi place de mine pentru că îl votez pe Nati Meir? Ok tată, dă-mă afară şi angajează un incompetent, dar care-l preferă pe Kelemen Hunor aşa cum îl preferi tu!

De ce ne ascundem? De ce să am încredere că au numărat bine ce e în sacii ăia sigilaţi?

Read full story Comments { 6 }