Cred că am judecat greşit crezând că este prea puţin important motivul pentru care am devenit elev al liceului special. De ce spun asta? Păi domnul Dan mi-a adresat câteva întrebări interesante şi poate nu e singurul interesat, aşa că-i voi răspunde!

Pe mine m-ar interesa si altceva.
- Ce anume te-a facut sa te duci la un astfel de liceu special?
- Te-ai dus din credinta sau ca a fost doar o oportunitate?
- Credinta a venit dupa intrarea in liceu sau a fost prezenta dinainte, iar in timpul liceului s-a diluat sau s-a intarit?

Le luăm cronologic:

1.  Sincer să fiu … nu ştiu! Până pe la începutul cls a 8 a nu auzisem despre aşa ceva. Nici un membru al familiei lărgite nu se ocupă cu asta, deci n-am fost influenţat sau sfătuit de cineva! Mamei i-a plăcut ideea când a auzit-o, tatăl era indiferent, ceilalţi au râs doar la gândul că cineva ar putea considera o meserie serioasă ceea ce rezultă din absolvirea unei astfel de şcoli. Ne-am consultat şi am decis! Dacă nu mi-ar fi plăcut sau dacă descopeream că nu-i de mine aş fi putut renunţa pe parcurs şi încerca altceva!

Eram mic, iar misterul era mare … chiar eram curios ce se întâmplă, cum şi de ce! Nu aveam nici cele mai vagi cunoştinţe despre asta, ceea ce a făcut începutul cls a 9 a relativ dificil. Nu aveam cunoştinţe de baza şi nici vocabularul de specialitate prea bogat, aşa că nu înţelegeam, la propriu, ce se vorbeşte … noroc că-s deştept şi asimilez repede informaţii.

2. Credinţa e ceva intim, asta ca să nu zic că nu ştiu! Eram un copil, ce să fi ştiut eu atunci? Adică nici n-am păţit ca Martin Luther care-şi motiva intrarea lui în monahism ca fiind forţată de divinitatea prin spaimă, spaimă care l-a cuprins când a fost surprins pe drum spre imobil de o vijelie cu trăsnete şi fulgere. Atunci a strigat: “Sfânta Ana, dacă mă scapi cu viaţă, mă călugăresc!”. Deci nu am simţit o chemare specială … nu mi-a vorbit nimeni în somn , dar exista ceva ce mă făcea să mă simt în largul meu şi să simt ceea ce simte orice om când face ceva ce-i place!

Oportunitate … dacă ăsta era ţelul meu, până acum se finaliza toată povestea! Oferte pentru ca eu să intru în sistem au fost, dar eu am refuzat politicos pentru că încă nu e momentul, nu mă simt pregătit! Nu e atât o meserie cât o misiune şi cum aş îndeplini-o eu acum când am experienţă de viaţă egală cu zero şi ce sfaturi aş putea da unor oameni cu probleme cu adevărat grave? Mi-aş bate joc de ei şi de mine! Nu că nu m-aş pricepe să mint sau să manipulez, dar sunt destui aşa şi mi-ar plăcea să fiu diferit …

3. Cred că a fost prezentă pururi, doar că eu nu o cunoşteam! În timpul liceului am cunoscut partea formală, tipicul, dar nu am evoluat spiritual sau emoţional şi prea puţin intelectual! Undeva spre sfârşitul liceului, începutul facultăţii am explodat,  dar singur nu cu ajutorul cuiva. A fost o perioadă în care am citit mult şi orice. Am început să înţeleg foarte multe lucruri şi să văd lumea altfel. Cunoştinţele din timpul liceului m-au ajutat abia pe la 21-22 de ani, atunci când am realizat că mai sunt şi alte lucruri pe lumea asta decât fete şi petreceri!

Dacă stau să mă gândesc poate ăsta era scopul impunerii de a reţine cât mai multe informaţii, ca atunci când te faci om mare şi ai întrebări serioase adresate ţie să ştii să-ţi răspunzi.