Plecăm de la premiza că fiecărui bărbat îi corespunde o unică femeie, ceea ce înseamnă că există o relaţie de bijecţie între cele două sexe, în limbaj matematic! Problema este că această afirmaţie trebuie să satisfacă două condiţii: Injectivitatea şi Surjectivitatea!

Injectivitatea: Luând aleatoriu doi bărbaţi din universul discursului, ar trebui ca şi femeile corespunzătoare lor să fie diferite.
Acum, nu că sunt împotriva infidelităţii, ba chiar mai mult, adulterul este excepţia ce confirmă regula … că bine zicea Minulescu: ”Eu ştiu c-ai să mă-nşeli chiar mâine…/ Dar fiindcă azi mi te dai toată/ Am să te iert/ E vechi păcatul/ Şi nu eşti prima vinovată!”.

Surjectivitatea: Oricărei femei îi corespunde un bărbat!
Având în vedere că femeia îşi alege bărbatul dorit, afirmaţia este general valabilă. Şi spun asta, pentru că la mine în cartier circulă o vorbă precum: „Fiecare femeie îşi are bărbatul pe care îl merită!”.

Acum fie vorba între noi, bărbaţii sunt cei ce sună la uşa femeilor, asteptând cu nerabdare să li se deschidă, ba chiar mai mult, să fie primiţi în casă pe acorduri de … „Pisicuţă, pis, pis, pis, te-am visat azi noapte-n vis, te spălam, te pieptănam, fundă roşie-ţi puneam….”.
Tocmai de aceea ar fi corect ca verbul reflexiv „a se mărita” să fie asociat sexului masculin, în timp ce „a se însura” să fie de partea cealaltă.

Dar până atunci, vom auzi la nesfârşit, memorabila frază „Ciocul mic, că acum noi suntem la putere” şi ne vom conforma statutului de femeie puternică în spatele unui UNIC bărbat!

P.S. Ne auzim curând, că doar Cupidon nu a intrat în Marea Depresiune, iar numărul săgeţilor din tolbă încă este mai mare sau egal cu valoarea lui Pi.