Moartea nu vine să-i faci o cafea, vine să te ia!

De ce a prins creştinismul la populaţia prezentă în Dacia!? Probabil pentru că cele două religii au foarte multe în comun, asta pe lângă monoteism … hai să analizăm ce înţelegeau ei prin `moarte`.

Dacii

Conform lui Herodot, părintele istoriei, geto-dacii se credeau nemuritori. Pentru ei moartea nu era decât o cale de a merge la zeul lor suprem Zamolxes, zeu subpământean al vegetaţiei şi al fertilităţii. De aceea, moartea unui dac însemna pentru ei un prilej de bucurie, o sărbătoare. Moartea era pentru daci şi un mod de comunicare cu zeul lor.

Sună cunoscut?! Dacă nu … citim mai jos şi după comentăm.

Religia creştină (nu atât cea ortodoxă cât am încercat o mică fuziune între ideile tuturor confesiunile creştine)

În tradiţia biblică, primul om, Adam era la început nemuritor, dar a primit moartea drept pedeapsă de la Dumnezeu pentru că a căzut în ispită. Adam a trebuit să se întoarcă în pământ, adică în materia din care a fost creat (“Pământ eşti şi în pământ te vei întoarce”).

În Coran se spune că “fiecare suflet va gusta moartea” şi că fuga de moarte este inutilă. Musulmanii cred că moartea vine ca o amorţeală (“sakra”), pe care nu o poţi învinge. Odată ce un om este mort şi îngropat, perioada până la înviere i se va părea scurtă.

Înaintea morţii, este necesar ca o rudă sau un prieten să stea de veghe la creştetul muribundului şi să îi repete: “Nu există alt zeu în afară de Allah!”, până când muribundul va începe să repete aceste cuvinte. Motivul acestui ritual este că, atunci când mortul este îngropat, va fi vizitat de doi mesageri ai lui Allah, cu chipuri înspăimântătoare, Nakir şi Munkar, care îl vor întreba cine este zeul lui. Mortul va trebui să răspundă “Nu există alt zeu în afară de Allah!” pentru a fi lăsat în pace până la înviere.

Ca şi la persani, moartea înseamnă o despărţire a sufletului de trup. Se spune că atunci când un om este pe moarte el îl vede pe Azrial, îngerul morţii, care îi trage sufletul afară din trup, prin gură, fără greutate şi fără durere, dat fiind că sufletul bun este pregătit pentru acest fenomen. Azrial va da sufletul omului altor doi îngeri albi, care îl vor duce în primul cer, cea mai joasă regiune a cerurilor. Sufletul va parcurge succesiv cele şapte ceruri, ajungând apoi alături de Allah.

Concluzii:

Pentru că Dumnezeu l-a creat pe om “după chipul şi asemănarea Lui”, iar prin păcatul neascultării primilor oameni, chipul lui Dumnezeu din noi nu s-a pierdut ci doar s-a alterat, iar voinţa a slăbit şi raţiunea s-a întunecat; cu toate astea toţi oamenii simt înlăuntrul lor existenţa unei persoane divine, de aici şi asemănările între multitudinea de religii şi culte.

Moartea nu face excepţie. Noi nu murim doar ne transformăm, trecând la un nivel infinit superior şi anume cel spiritual. Trupul este doar `ambalajul` şi nu ne defineşte pe noi ca oameni, ci trăirile, sentimentele, emoţiile, experienţele, modul de a gândi, cultura, moralitatea … toate astea ne definesc ca -om-.

Pe scurt … nu trebuie să ne fie frică, dar nici să o aşteptăm cu drag pe `Doamna în negru` sau să dam dedicaţii pe melodia `Sirena de ambulanţă`; pentru că atunci când vine, nu vine să-i faci o cafea ci să te ia, iar ce vine după moarte ar putea fi comuniunea veşnică cu Dumnezeu sau singurătatea veşnică.

Veşnică pentru că suntem nemuritori!