Ales domn al Moldovei la 5 ianuarie 1859 şi apoi şi domn al Ţării Româneşti, pe 24 ianuarie, Alexandru Ioan Cuza devine astfel primul domn al statului ce va deveni la 1918 România Mare.

Conştient de mandatul său şi sprijinit de oameni politici valoroşi, colonelul Alexandru Ioan Cuza a reuşit, în cei 7 ani de domnie, să reformeze radical noul stat, aşezându-l în cadre moderne. Reforma agrară, învăţământul primar obligatoriu, sistemul metric, reforma în justiţie (codul de procedură penală şi codul civil), organizarea armatei sunt doar câteva dintre cele mai importante reforme de care se leagă numele lui Cuza.

Reformele sale, ca şi dreapta măsură de care se bucura poporul ori de câte ori domnul cobora în mulţime, au făcut ca simbolul Cuza să înceapă să fie construit chiar din epocă.

Îi plăceau băile de mulţime, îi plăcea să coboare în mijlocul poporului şi poate de asta a şi fost atât de iubit. El nu era genul de lider care să fie văzut doar la ocazii speciale, înconjurat de o suită care să-l îndepărteze de oameni. Apoi, Cuza rămâne în mentalul colectiv asociat şi cu imaginea de militar. Iar uniforma imprimă un anumit respect. Or, această imagine de militar, de om serios, de cazon, de reformator au creat o imagine aproape legendară despre Alexandru Ioan Cuza.

lect. univ. dr. Ionuţ Nistor

După 1945, momentul Unirii de la 1859, ca şi figurile importante ale epocii, printre care şi Cuza, au fost omise cu bună ştiinţă din cărţile de istorie. Istoricii care au studiat perioada susţin că acest lucru este perfect explicabil, în condiţiile în care Cuza căpătase un aer de legendă în mentalul colectiv.

După retragerea armatelor sovietice de pe teritoriul României, în 1958, a început un minuţios proces de recuperare a valorilor şi a momentelor fondatoare din istorie, cum era şi cazul Unirii de la 1859, de care propaganda comunistă va încerca apoi să se servească.

Pe acest fond, în 1959, pe o perioadă de aproape două săptămâni ziarul “Scânteia” a publicat articole care au culminat în ziua de 24 ianuarie, când au fost prezentate chiar fragmente din documente ale Unirii, iar figurile mari, printre care Alexandru Ioan Cuza, Mihail Kogălniceanu, Nicolae Bălcescu, au fost readuse în discuţie.

Regimul a încercat să-şi caute în trecut originile şi Unirea de la 1859 a fost un prilej fantastic pentru comunişti de a-şi legitima puterea. Cuza a fost chiar valorizat excesiv. De ce? Sunt mai multe explicaţii. Trebuia găsit prototipul perfect al revoluţionarului român – iar Cuza s-a mulat perfect pe tiparul acesta – de care aparatul de propagandă avea nevoie pentru a încerca să-l identifice pe Nicolae Ceauşescu ca reformator de stat, de societate şi ca pe un revoluţionar. I s-a construit lui Cuza un soclu foarte înalt, dorindu-se a fi o ipostază din trecut a lui Ceauşescu.

Anul 1959, în care se împlineau 100 de ani de la Unirea Principatelor, a constituit un moment prielnic pentru regimul comunist de a-şi revendica originile revoluţionare şi reformatoare şi de a se legitima în faţa poporului. Peste tot în ţară, potrivit presei vremii, au fost organizate serbări şcolare, simpozioane ştiinţifice, iar arhivele statului au pus la dispoziţia publicului documente ale Unirii.

Domnul Unirii odihneşte, alături de Vasile Lupu, cel care a adus definitiv capitala Moldovei la Iaşi, la biserica “Trei Ierarhi”.

Sursa: Ziarul Lumina & Google